Motozizări | Putere (CP) | Vânzări |
Hyundai Accent | ||
1.5 CRDi | 110 | 2.159 |
Hyundai Santa Fe | ||
2.0 CRDi | 140 | 415 |
2.2 CRDi | 150 | 1.658 |
Total | 2.073 |
Hyundai Accent 1,5 CRDi este cel mai vândut model diesel asiatic pe piaţa românească.
Grefând tehnologia de la defuncta alianţă DaimlerChrysler, coreenii au reuşit să ofere automobile ieftine, dar şi economice.
Balanţa celor care aleg între benzină sau motorină este aproximativ echilibrată, singura motorizare diesel de pe Accent fiind la fel de vândută, ca şi cele două pe benzină.
În topul vânzărilor de automobile diesel figurează şi Hyundai Santa Fe, cel de-al doilea dintre cele mai bine vândute SUV-uri în România în primele zece luni ale anului. Procentul celor care au ales motorina este covârşitor, 99%, iar ponderea cea mai mare o are CRDi-ul de 2,2 litri, care a înlocuit practic vechea motorizare de 2,0 litri. Alegerea consumatorilor este una cât se poate de firească, pentru că vorbim de un autovehicul mare, mult mai gurmand dacă este alimentat cu benzină.
Ultimele poziţii în topul întocmit pe baza vânzărilor de motorizări diesel sunt deţinute de două compacte germane: Ford Focus şi VW Golf.
Rivalitatea de clasă dintre cele două hatch-uri, extrapolată pe frontul motorizărilor, este tranşată de ovalul albastru, datorită existenţei mai multor versiuni de caroserie. Cel mai popular diesel la Focus este 1,6 TDCi de 90 CP, iar cei mai mulţi care au ales Golf-ul au mers pe mâna aceluiaşi 1,9 TDI, care face furori printre clienţii Skoda.
Concluzia unanimă este că românii, şi nu numai, îşi doresc automobile economice, iar constructorii au reacţionat oferind o gamă variată de motorizări diesel, care nu sunt numai economice, dar rivalizează cu cele pe benzină la capitolul performanţă şi rafinament.